Dieta Oshawa: Cum poţi să slăbești 7 kilograme în doar 10 zile

0

Regimul Oshawa este atât o cură de slăbire eficientă, dar şi o dietă care ajută la detoxifierea organismului. Specialiştii în nutriţie susţin că persoanele care urmează regimul Oshawa pot slăbi până la 7 kilograme în cele 10 zile de dietă.

Numele regimului Oshawa vine de la inventatorul său, medicul japonez George Oshawa, fondatorul macrobioticii.

Experţii avertizează că această cură de slăbire este severă, iar persoanele care urmează regimul Oshawa trebuie să cunoască atât avantajele, cât şi dezavantajele acestei cure de slăbire.

Nutriţioniştii menţionează că dieta Oshawa presupune ca în cele 10 zile de regim să se mănânce doar cereale. Atenţie, însă, nu orice tip de cereale. În regimul Oshawa sunt permise cerealele de orez, grâu, mei şi hrişcă. Mai mult, pentru ca efectul să fie cel scontat este indicat ca 90% din consumul zilnic să fie mâncare, iar restul de 10% să fie lichide.

Şi la capitolul lichide această cură de slăbire are reguli extrem de stricte. Apa plată sau de izvor sunt singurele băuturi acceptate. Băuturile răcoritoare, fresh-urile, cafeaua şi chiar ceaiul sunt interzise pe toată perioada de dietă.

După încetarea dietei se recomandă urmarea unei perioade de reacomodare. Aceasta trecere se va face foarte lent, introducând câte 2, maximum 4 alimente zilnic, pe lângă cunoscutele cereale folosite în acest regim.

Printre alimentele permise în perioada de reacomodare se numără legumele, fructele, brânza slabă şi carnea slabă. Foarte importantă este readaptarea organismului cu multitudinea de nutrienţi întâlniţi în diferitele alimente consumate.

Loading...
Share.